> Angolo della poesia > Se sta futtune lu Salentu

Se stà fùttune lu Salentu


C’era nà fiata lu Salentu,
terra te mare, sule e ientu,
terra te megaliti ricca te incantu,
dù regnà lu risu e mai lu chiantu.

Terra te schiavisti terra amara,
l’avi nosci alli baruni riscattara,
e allì paludi dù nc’era malaria e tigna,
fecera serre te fiuri, aulie, ranu e vigna.

Terra te luci e culuri ricca te poesia,
se bagna te dò mari comu pè magia,
te tramonti e panorami se nè face vuàntu,
papaveri e margherite n’estune lu mantu.

I Scogliere fiurite te uluzzi e orchidee,
boschi ricchi te lecci e querce vallonee,
cù macchie te lentiscu, mirtu, e tumi,
e n’aria cà olezza te aromi e profumi.

Nù mare turchese cà cangia te giada,
allu ruciu sou te tice si l’annamurata,
lu celu salentinu nù blù particulare,
te rapisce l’anima e ncìgni a vulare.

Nù giurnu lu Signore te drù celu se fàcciau,
npèna vidde lu Salentu quasi quasi babbau,
poi surnione abbozzau mienzu sorrisu,
s’era scerratu cà nc’era n’audru paradisu.

Oce lu Signore stàe triste frasturnatu,
cà vite lu Salentu feritu e depredatu,
pè furtuna c’è ncòra sule, ientu e mare,
ma! se stà futtune muri a seccu e paiare.

Se ncàgna lu Signore ci apre la fenescia,
e vite l’ulivu salentinu trapiantatu a Brescia,
le ville te lì ricchi cù laquari, pile e pilozze,
curme te capitelli,màcine,capase e ozze.

E a Gesù mòscia nà chiesa ncòra tisa,
uàrda Totò se futtera l’artare te liccisa,
lu frantoiu ipogeu l’usanè pè discoteca,
la criptà e l’abbazzia fanne paninoteca

Viti le màsserie parlane sùlu stranieru,
Agriturist bedbreakfast cà nù pare veru,
le tombe messapiche tutte saccheggiate,
megaliti, torri e castelli cadenti bàndunate.

màcinane puru le rocce te portuselvaggiu,
aggiu creatu n’omu cà è vile e malvaggiu,
ordina a San Pietru vai! chiuti tuttu a chiave,
puru lì menahir prima ncì fanne n’architrave

Infine lu Signore se sfoga cù là Madonna,
Maria stù Salentu è propriu nà vergogna,
torri eoliche,biomasse e pannelli solari,
puru intru le chiese né inchienù l’artari.

àne chinu la cupa, le specchie e l’arneu,
chiange lu salentinu retandu focu meu,
Maria pensu cà ci continua te stù passu,
lù fotovaltaicu a mpàradisu vitimu a spassu

A dù sciù specciau lu Salentu te nà fiata,
tarallucci e vinu e pittule te là Màculata,
cù tarantelle e pizziche e tantu bon’umore,
cà mè divertia puru ièu cà suntu lù Signore.



Lorenzo Martina (2011)

 

 

Le poesie dell'amico Lorenzo Martina:

> L'Arneutrek   

>  L'Ulivo

> Quannu lu ientu scotula l'aulie

> Amore è

> Se sta futtune lu Salentu